 Anime KingHell Angeled BoyDin: All The Worlds
Postari: 73716
|
|
SEXUALITATEA
1.SEXUALITATEA–LATURĂ IMPORTANTA A PERSONALITII UMANE
Sexualitatea este un aspect cheie al „umanitaii” fiintei umane. Faptul ca oamenii gândesc, simt, cred, se întreaba, iau decizii – îi diferenţiază de animale. Spre deosebire de acestea, sexualitatea umană este o laturi complexă a personalităţii fiecăruia dintre noi, care se bazează pe educaţie, pe experienţele fiecăruia, şi nu în ultimul rând pe mediul social şi familial în care s-a format fiecare persoană.
Statisticile spun că vârsta la care copiii îşi încep viaţa sexuală a scăzut în ultimii ani, iar această tendinţă se observă peste tot în lume. Chiar la noi în ţară, în 1996 , la o maternitate din Iaşi , o fetiţă de 9 ani a născut un copil sănătos , pe care părinţii fetei l-au înfiat ca să-l poată înregistra la starea civilă.
Specialiştii în psihologie infantilă sunt de părere că această lipsă de inhibiţie a copiilor de a-şi începe mai devreme viaţa sexuală este rezultatul influenţelor de tot felul care se exercită asupra lor prin intermediul televiziunii, cinematografiei şi presei, iar necesitatea de a li se explica riscurile apariţiei unei sarcini nedorite sau a contractării unei boli cu transmitere sexuală se impune tot mai stringent.
Sexualitatea constituie o parte normală şi sănătoasă a fiecărui om, de-a lungul întregii sale vieţi, iar de felul cum înţeleg copiii acest lucru depinde dezvoltarea lor ulterioară , sănătatea şi comportamentul sexual de mai târziu. Având informaţii corecte , folosind cunoştinţele de anatomie şi sexologie dobândite, ei vor putea decide asupra momentului începerii vieţii sexuale, vor putea înţelege diferenţa între dorinţă sexuală , contact sexual şi dragoste.
Manualul de biologie de clasa a VII-a prezintă chiar în primele lecţii funcţia de reproducere, prezentând organele de reproducere ale oamenilor, femei şi bărbaţi, şi importanţa acestei funcţii în perpetuarea speciei umane. Dar oamenii sunt fiinţe complexe, ei trăiesc după anumite reguli trasate de religia pe care o împărtăşesc, de etica şi morala comunităţii în care trăiesc. Ei au sentimente care îi animă, printre ele cel mai important sentiment este dragostea. Cuplurile de îndrăgostiţi, căsătoriţi sau nu, concep copiii care, la vârsta adultă vor concepe şi ei , la rândul lor copii.
Sexualitatea cuprinde valorile personale ale individului , atitudinile şi credinţele despre propria persoană, ca femeie sau ca bărbat ; relaţiile cu alţi oameni (prin prietenii, relaţii intime, dragoste, afecţiune şi contacte sexuale) ; încrederea în sine şi imaginea despre propriul corp ; sănătatea sexuală şi reproductivă ; comportamentul său , deciziile pe care le ia, modul în care acţionează în cadrul posibilităţilor sexuale.
Omul ajunge la maturitate într-un timp destul de lung 20-25 de ani, trecând prin mai multe etape : nou-născut, sugar, copil, puber, adolescent, tânăr şi abia apoi matur. Fiecare etapă are rolul ei în formarea individului, dar în fiecare dintre ele este prezentă sexualitatea, cu deosebiri de la o etapă la alta. Faptul că fiecare om trece prin aceste etape adunând experienţe de viaţă diferite, întâmplări care îşi pun amprenta pe caracterul fiecăruia în mod diferit face ca omenirea să prezinte atâtea caractere câţi oameni există în acel moment pe pământ, fiecare om fiind diferit de altul, caracterologic vorbind, şi reacţionând în chip diferit la acelaşi stimul.
1.2. PUBERTATEA SAU TRECEREA DE LA COPILĂRIE LA ADOLESCENŢĂ
Chiar de la 2-3 ani, copiii ştiu deja diferenţa dintre o fetiţă şi un băiat. Până mai târziu, la 6-8 ani, se joacă împreună. ÃŽntre 8-13 ani preferinţele se îndreaptă către partenerii de acelaşi sex, cu care discută dar mai ales se joacă. La începutul adolescenţei 13-15 ani, se constată o perioadă în care grupările preferenţiale cuprind şi fete şi băieţi. Se distrează împreună, participă la diferite jocuri sportive sau de societate, ascultă muzică, dansează, încep să se studieze reciproc cu tot mai mult interes, urmând apoi primele sentimente, întâlniri şi experienţe sexuale (de obicei sărut, mângâiere).
Pubertatea, numită şi vârsta critică, este o perioadă în care organismul uman trece prin transformări majore, fizice, emoţionale, mentale şi sociale. Debutează în jurul vârstei de 10-11 ani la fete şi la 13-14 ani la băieţi, având o durată de 2-3 ani . Unele dintre aceste modificări sunt influenţate de începerea funcţionării gonadelor sub acţiunea fipofizei şi a producerii de hormoni sexuali, conferind caracterele sexuale secundare organismului tinerilor puberi. Alte modificări apar ca rezultat al realităţilor sociale , cel mai adesea legate de o nevoie mai mare de independenţă.
Schimbările survenite în organismul fetelor sunt datorate hormonului sexual feminin primar, numit estrogen . Sânii încep să se dezvolte, apare părul axilar, pubian şi pe picioare. ÃŽncepe să se producă menstruaţia, ca urmare a eliberării lunare a unui ovul de către ovar (ovulaţia). Fetiţele se nasc cu toate ovulele pe care le vor avea în cursul vieţii (aprox. 200 000 în fecare ovar). Din acest moment fata poate procrea, dar organismul nu este destul de matur şi nu este recomandată sarcina la această vârstă. De asemenea apar modificări ale corpului: şoldurile şi coapsele se dezvoltă mai mult în comparaţie cu talia. Fetiţa capătă aspect de femeie.
ÃŽn această perioadă începe să se manifeste interesul pentru băieţi, ca parteneri de afecţiune şi intimitate. Ele observă că atunci când au gânduri sexuale sau vise erotice labiile mici se umezesc. Apar încercările de a-şi produce plăcere sexuală prin masturbare, practică normală în pubertate, când încearcă să-şi cunoască propriul corp şi propriile senzaţii legate de sexualitate. Unele dintre fete pot să constate că interesul lor este dirijat spre femei, astfel încât orientarea lor sexuală este homosexuală, iar ele pot deveni lesbiene.
Schimbările ce survin în organismul băieţilor la pubertate se datorează hormonului sexual masculin numit testosteron . El determină creşterea părului axilar, pubian, pe tors şi pe faţă. Apar modificări ale vocii, care se îngroaşă, ale musculaturii şi osaturii, care se dezvoltă mai mult în regiunea umerilor şi toracelui. Ei observă că penisul şi scrotul se măresc iar noaptea au poluţii nocturne, ca urmare a eliberării în timpul somnului a unei cantităţi de spermă, lucru normal de altfel, care indică maturarea testicolelor şi începerea procesului de spermatogeneză. Atunci când au vise erotice apare erecţia. Tot în această perioadă apare masturbarea sau onania, ca urmare a încercării de a-şi cunoaşte corpul şi de a descoperi propriile trăiri sexuale. Ei sunt din ce în ce mai interesaţi de persoanele de celălalt sex ca parteneri în dragoste, afecţiune, intimitate şi sex. Unii pot manifesta aceste sentimente pentru cei de acelaşi sex, aceasta putând fi doar o curiozitate sau însemnând că orientarea lor sexuală este homosexuală.
1.3. CE TREBUIE SĂ ŞTII ÃŽNAINTEA ÃŽNCEPERII VIEŢII SEXUALE ?
Spre deosebire de animale, pe care doar instinctul le face să aibă contact sexual şi să procreeze, oamenii, fiinţe complexe din punct de vedere afectiv, sunt animaţi de emoţii, sentimente, care se regăsesc şi în dragostea fizică, practicată ca dorinţă de a oferi şi de a primi plăcere, fără scopul precis de a procrea. Un lucru deosebit de important este cunoaşterea propriului corp, dar şi al corpului partenerului, a zonelor erogene, a receptorilor sexuali (pielea, mameloanele, organele genitale) .
ÃŽn America, în Europa Occidentală şi ţările Scandinaviei există, destul de larg răspândit în rândul tinerilor, obiceiul mângâierilor care înlocuiesc actul fizic, permiţând descărcarea tensiunii sexuale excesive, definite cu ajutorul cuvintelor „necking” şi „petting” .
„Necking”-ul cuprinde toate mângâierile, dezmierdările, sărutările din zona feţei, capului, sânilor, pieptului, într-un cuvânt, deasupra brâului. „Petting”-ul constă, de asemenea, în mângâieri, sărutări, dezmierdări, dar mai jos de brâu, incluzând şi organele sexuale ale ambilor parteneri, fără a se ajunge la contact sexual. ÃŽn opinia multor sexologi, „necking”-ul şi „petting”-ul pot juca rolul etapei intermediare în perioada timpurie a iubirii, precedând începerea vieţii sexuale depline şi constituind un fel de şcoală de cultură sexuală.
Mângâierile care amână momentul deplinei satisfacţii şi al împreunării fizice totale permit femeii să-şi dezvolte sentimentele şi prietenia faţă de bărbatul ales, care neobţinând din partea femeii acordul rapid de a începe raporturile sexuale, în locul tendinţei spre saturare şi spre schimbarea partenerei, se va învârti în jurul ei, preocupat de perspectiva satisfacerii integrale a dorinţelor sale. Calea lungă şi revelatoare, dezvăluindu-i treptat partenerului tainele corpului feminin, devine totodată o şcoală de dragoste pentru femeie, oferindu-i şansa deplinei maturizări sexuale. ÃŽn perioada aceasta, de obicei 16-20 de ani ei învaţă să diversifice şi îmbogăţească iubirea, pentru ca mai târziu ea să nu devină monotonă.
Aceste practici nu servesc numai tinerilor care nu au început viaţa sexuală, pentru descărcarea tensiunii sexuale excesive, ci şi adulţilor, care le practică înainte de începerea actului sexual propriu-zis (aşa-numitul „preludiu” sau în situaţiile când actul sexual nu este recomandat din punct de vedere medical .
ÃŽn sexualitatea umană un rol împortant îl au simţurile (văzul, auzul, mirosul, pipăitul, gustul) şi imaginaţia. Tinerii îndrăgostiţi, fără a se grăbi să întreţină raporturi sexuale îşi dezvoltă şi îmbogăţesc măiestria erotică şi cultura mângâierilor, fiind cunoscut faptul că în dragoste graba este o greşeală de neiertat .
Bărbatului îi este suficient să privească o femeie, să o atingă sau să o îmbrăţişeze şi este deja pregătit pentru actul care îi oferă deplina satisfacţie sexuală. ÃŽn schimb la femeie, dacă în perioada de început nu este stârnită sensibilitatea terminaţiilor nervoase care pun în mişcare mecanismele erogene, ea va rămâne o fiinţă imatură sexual şi nu va reuşi să ofere în clipele de iubire ceea ce este în stare corpul şi psihicul ei.
Zonele erogene sunt porţiuni ale pielii sau organelor genitale bogate în receptori care înregistrează stimulii ce duc la declanşarea reflexului orgasmului în centrii de bază ai creierului. Zonele feminine cele mai sensibile la stimulii sexuali se găsesc acolo unde pielea nu este expusă frecării hainelor sau lenjeriei, fiind mai subţire şi mai sensibilă: părţile interioare ale antebraţelor, adânciturile de-a lungul coloanei vertebrale, pliurile pielii din zona bazinului, în adâncitura ombilicală, pe suprafeţele interioare ale coapselor, încheieturile din zonele braţelor, coatelor, genunchilor, sânii şi mameloanele. De regulă, corpul bărbatului este mult mai puţin inervat decât corpul femeii. Sensibilitatea tactilă se limitează mai ales în zona organelor genitale, a buzelor, gâtului şi destul de des a urechilor, de-a lungul coloanei vertebrale.
Centrul superior care coordonează reflexele sexuale este centrul orgasmului, situat în hipotalamus, care receptează semnalele din regiunile periferice ale sistemului nervos şi trimite impulsuri ca reacţii la stimulii respectivi. Activitatea acestui centru este deosebit de complicată. Principalii stimuli care acţionează asupra lui sunt stimulii tactili, iar în mai mică măsură, cei transmişi de alte organe senzoriale : vizuali, olfactivi, auditivi şi gustativi , dar poate fi excitat foarte intens de factori psihici, gânduri, dorinţe, imaginaţie.
1.3. ORGANELE GENITALE ŞI SCHIMBĂRILE CE SURVIN ÃŽN TIMPUL ACTULUI SEXUAL
ÃŽn trecut, se credea că în unirea sexuală numai bărbatul are rol activ, rolul femeii fiind pasiv, opinie care s-a dovedit a fi absolut greşită. Numai un analfabet în problemele sexului poate susţine că „femeia poate mereu” sau că organele ei sunt în orice moment apte pentru act sexual ! Atitudinea activă, în urma căreia creşte sensibilitatea receptorilor nervoşi, se reglează activitatea muşchilor, se accelerează sau se întârzie vasocongestia organelor genitale , este posibilă în aceeaşi măsură la femeie, cât şi la bărbat.
Sexologii au ajuns la concluzia că actul sexual poate fi „împărţit” în patru faze : excitaţie, platou, orgasm şi rezoluţie. Aceste faze sunt însoţite de modificări ale organelor genitale atât la bărbat cât şi la femeie. Dar pentru a înţelege aceste modificări trebuie să cunoaştem anatomia organelor sexuale, masculine şi feminine. Schemele următoare vor ajuta la înţelegerea acestor faze .
Privind desenul schematic al organului sexual feminin extern ( vulva ) se observă : simfiza pubiană, de lăţimea degetului mare, îndoită ca un arc deasupra orificiului vaginal. Mai jos de simfiză se află clitorisul, aşezat vertical în direcţia vaginului. Grosimea şi lungimea lui sunt variate, de la grosimea unui creion până la grosimea degetului mare. El se constituie din corpul clitorisului terminat cu glandul, acoperit în stare de repaus de prepuţul clitoridian legat de ambele părţi cu labiile mici. Glandul clitorisului este fixat la bază printr-o cută îngustă de mucoasă, numită frâu clitoridian. Această cută aminteşte frâul prepuţial aflat în partea ventrală a penisului. Clitorisul, fixat destul de lejer pe un ţesut conjunctiv moale şi acoperit cu pliuri uşor culisante, prezintă o mobilitate destul de mare. Acest lucru este important, deoarece în timpul actului i se schimbă poziţia.
Labiile mici mărginesc intrarea în vagin de la comisura posterioară până la cea anterioară şi clitoris. La nivelul comisurii posterioare se unesc labiile mari şi mici, trecând în zona perineală. ÃŽn adâncitura triunghiulară de la vârful labiilor mici se află orificiul uretral, iar pe ambele părţi ale acestuia, orificiile mărunte ale glandelor secretoare ale vestibulului vaginal. Zona alcătuită din suprafeţele interioare ale labiilor mici, vestibul şi ridicătura peretelui anterior al vaginului, constituie, după clitoris, cea mai inervată zonă a vulvei, din punct de vedere senzitiv. Intrarea în vagin are forma unui orificiu oval, care la virgine este acoperit aproape jumătate de membrana himenală . ÃŽn partea de jos, peretele posterior al vaginului se îmbină cu extremităţile inferioare ale labiilor mari şi mici, închizând inelul ce înconjoară vaginul. Pe ambele părţi ale comisurii posterioare, pe suprafaţa interioară a labiilor mari se află orificiile de deschidere ale canalelor glandelor Bartholin, a căror secreţie păstrează umedă intrarea în vagin. Toate părţile vulvei descrise sunt înconjurate de labiile mari, acoperite în partea mijlocie de o mucoasă umedă, iar în exterior de piele cu păr. Mai jos se află perineul, ce desparte vulva de anus şi orificiul anal.
Organele interne ale aparatului genital feminin sunt : vaginul, de forma unui tub musculos, ceva mai îngust în partea iniţială, se lărgeşte la capăt în formă bombată şi în partea lui finală se află colul uterin. Uterul , înclinat în faţă formează un unghi ascuţit cu axul alungit al vaginului. Pe cele două laturi ale sale se găsesc fixate cu ligamente trompele şi ovarele. Corpul uterin este fixat de osul sacral printr-un alt ligament, care conduce şi fascicolii nervilor senzitivi din măduvă , inervând din punct de vedere sexual uterul, vaginul, vulva şi clitorisul.
Să analizăm acum structura şi fiziologia organelor sexuale masculine. Penisul este un organ musculos, care cuprinde în interiorul său corpi cavernoşi constituiţi din încrengături de vase sanguine, ce formează rezervoare elastice de sânge. Sub influenţa excitaţiei ele se umplu cu sânge determinând creşterea, întărirea şi rigiditatea penisului ( erecţia ). Vasele sanguine ce conduc sângele în corpii cavernoşi prezintă valvule speciale ce nu mai permit sângelui să se retragă, închizându-se în momentul umplerii complete şi scoţând din circuitul sanguin această parte a vaselor. La capătul penisului, în jurul orificiului uretral, corpii cavernoşi alcătuiesc o formaţiune ca o perniţă, numită gland . ÃŽn partea inferioară glandul are o margine cilindrică, numită coroana glandului, iar imediat sub ea continuă pielea prepuţului .
Prepuţul , sub forma unor cute ale pielii, acoperă glandul până la orificiul uretral. Este destul de elastic, iar în timpul erecţiei complete se decalotează dincolo de coroana glandului, dezvelindu-l în întregime. ÃŽn pliurile prepuţiale şi în afara coroaneiglandului se află numeroase glande sebacee.
Mai jos de penis, în punga scrotală ce atârnă în exteriorul cavităţii abdominale, se află testiculele, care îndeplinesc dublu rol – de glande cu secreţie internă şi de producător seminal. Sperma ajunge prin canalele spermatice în două rezervoare numite vezicule seminale. Alături de acestea, la baza uretrei se mai află o glandă, cam de mărimea unei castane, numită prostată , a cărei secreţie se amestecă cu sperma în timpul ejaculării. Sub prostată şi veziculele seminale se găsesc orificiile glandelor Cowper ce se deschid în lumenul uretral. Ele produc secreţia ce apare în orificiul uretral în faza platou. ÃŽn regiunea veziculelor seminale, la intrarea uretrei în vezică se află aşa-numitul bulb uretral , care îşi măreşte volumul paralel cu corpii cavernoşi ai penisului pe parcursul afluxului sanguin în artere şi apasă asupra canalului închizând intrarea în vezică. Acest mecanism împiedică eliminarea urinei în timpul actului sexual şi nu permite ca sperma să se retragă spre vezica urinară, fiind împinsă prin uretră în afară.
ÃŽn afara stimulilor sexuali erecţia dispare şi penisul capătă un aspect flasc, moale. Erecţia involuntară apare în situaţiile de stagnare a sângelui în organele genitale, de excitare a glandului sau de încordare bruscă a muşchilor perineali. Stagnarea sângelui este determinată, de exemplu, de umplerea vezicii urinare, care apasă asupra vaselor sanguine ale penisului, ceea ce conduce la erecţii matinale, imediat după trezirea din somn. Erecţii inconştiente apar şi în timpul somnului, determinate de visele erotice.
Iată acum schimbările ce apar în timpul actului sexual. Am amintit mai înainte că sexologii au constatat existenţa a patru faze distincte.
Faza I – excitaţia – este produsă de stimuli de natură fizică (atingeri, mângâieri, dansul, sărutul) sau psihică (lectură excitantă, imaginea persoanei iubite, activitatea imaginaţiei).
La femeie primul semnal de excitaţie sexuală este congestinarea vaselor sanguine la nivelul bazinului având ca rezultat umezirea vaginului. Pe măsură ce excitaţia creşte, congestia sanguină creşte, cuprinzând şi vulva. Labiile mici încep să se întărească şi capătă culoare trandafirie. Umplând vasele labiilor mari, sângele apasă asupra glandelor Bartholin, determinând eliberarea secreţiei la suprafaţa perineului. Spre sfârşitul fazei de excitare se modifică forma şi lungimea vaginului, acesta alungindu-se şi lărgindu-se în partea profundă care înconjoară colul uterin.
La bărbat , în faza de excitaţie acţionează mecanisme similare (ca la femeie). Chiar şi cele mai mici impulsuri fizice sau psihice, cum ar fi gândul, mirosul, imaginea, pun în mişcare sistemul vascular, umplând corpii cavernoşi ai penisului cu sânge şi determinând erecţia. Parţial au loc: ridicarea testiculelor care se apropie de zona pelviană şi contracţia scrotului asemănător cu pielea de gâscă. Uretra, care de obicei se află imediat sub piele în partea ventrală a penisului devine mai încordată, iar orificiul uretral din vârful glandului se înclină sub formă de pâlnie.
Faza a II-a – platou – începe la sfârşitul fazei de excitaţie.
La femeie această fază determină creşterea în continuare a cantităţii de sânge în venele bazinului mic. Labiile mari se întredeschid, labiile mici capătă aspect de mici cilindri iar clitorisul îşi măreşte dimensiunile, glandul său ieşind de sub prepuţ. Sub el se evidenţiază pliul peretelui anterior al vaginului, care acoperă uretra. Bulbul peretelui anterior împreună cu inelul labiilor mici şi glandul clitorisului formează aparatul receptor numit vestibul vaginal – cel mai sensibil la stimulii sexuali. ÃŽn această fază procesul de secreţie şi lubrifiere a vaginului se încheie, iar afluxul sanguin în reţeaua vasculară determină îngroşarea peretelui vaginal sub forma unei manşete strâmte. Această porţiune cuprinde penisul, reacţionând dinamic la frecare şi stimuli tactili şi reprezentând (împreună cu vestibulul şi clitorisul) centrul sensibilităţii sexuale feminine.
La bărbat , în faza platou erecţia completă este însoţită de congestia glandului, prin conturarea vizibilă a marginii sale ventrale, care formează coroana glandului. Suprafaţa glandului, îndeosebi în zona meatului uretral şi coroana, alcătuiesc cea mai sensibilă zonă la stimulii tactili, îndeplinind rolul pe care-l au la femeie vestibulul şi porţiunea inferioară a vaginului. ÃŽn această fază, culoarea roşie a glandului creşte în intensitate, la fel ca labiile mici la femeie, uretra se întăreşte, iar în orificiul ei înclinat apar picături de secreţie expulzate de glandele Cowper. Aceste modificări semnalează apropierea orgasmului.
Faza a III-a – orgasmul – durează câteva secunde şi este definit ca o stare intensă de fericire şi satisfacţie. Simptomul dominant îl constituie contracţiile.
La femeie ele se manifestă în centrul sensibilităţii sexuale, adică în vestibul şi în partea îngustă a vaginului, unde se produc între 3 şi 15 contracţii puternice, involuntare. Primele 2-4 sunt mai puternice, urmate de altele cu intensitate mai mică, dispărând treptat. Concomitent cu contracţiile vaginului au loc puternice contracţii ale muşchiului uterin, care se retractează şi îşi deschide colul. ÃŽn acest fel spermatozoizii din sperma ejaculată de bărbat pătrund în cavitatea uterină, apoi în trompe unde fecundează ovulul eliberat de ovar. Dacă femeia nu este în perioada ovulaţiei, fecundarea nu se produce.
La bărbat faza orgasmică se desfăşoară tot sub formă de contracţii. Ea debutează cu contracţiile muşchilor care împing lichidul din veziculele seminale şi secreţia prostatei în canalul uretral, moment în care se declanşează senzaţia de voluptate. Contracţiile penisului şi uretrei se manifestă într-un ritm identic cu contracţiile vaginului la femeie. După 3-4 contracţii puternice intensitatea acestora scade brusc şi dispar rapid. Lichidul este expulzat sub formă de jet ejaculator.
Faza a IV-a – rezoluţia – se caracterizează prin revenirea organelor genitale la starea de nestimulare.
La femeie clitorisul se micşorează, retrăgându-se în partea superioară şi ascunzându-se complet sub prepuţ, labiile mici îşi pierd culoarea vie, se înmoaie şi se relaxează, labiile mari se destind, se închid şi acoperă perineul. După deschiderea valvulelor în urma orgasmului, sângele din vasele venoase se retrage, uterul îşi reia poziţia aplecată, în unghi ascuţit faţă de axul vaginului, colul uterin se închide iar vaginul se scurtează şi revine la dimensiunea normală, de 6-7 cm.
La bărbat rezoluţia cuprinde două etape. ÃŽn prima etapă are loc micşorarea dimensiunilor penisului la aproximativ jumătate şi o uşoară înmuiere a acestuia. Uretra se îngustează şi se reduce corespunzător lungimii penisului nestimulat. Instalarea celei de a doua etape depinde de acţiunea stimulilor exteriori. Dacă penisul este retras din vagin această fază se instalează foarte repede, cu revenirea la starea flască. Dacă nu se retrage penisul, pereţii vaginali exercită o presiune care produce stimularea iar erecţia se menţine o perioadă de timp, înainte de relaxarea completă.
După ce am arătat multitudinea de „mecanisme” ale corpului uman ce conlucrează în timpul actului sexual cu cele patru faze ale sale, este uşor de înţeles de ce este importantă participarea activă psihică şi fizică a ambilor parteneri . ÃŽn general, se consideră că partenerilor le este permisă orice fel de atingere sau mângâiere atâta timp cât ambii sunt de acord cu ea şi le produce plăcere. ÃŽn cazul în care însă femeia sau bărbatul nu acceptă un anumit fel de atingere sau o anume practică sexuală, încercarea de a obliga partenerul să o accepte înseamnă perversiune sexuală. Supunerea la perversiuni sexuale a unei persoane (copil, femeie sau bărbat) este considerată abuz sexual şi este pedepsită de lege.
Altă faptă care intră în sfera celor blamate de societate şi pedepsite de lege este violul . Acesta presupune constrângerea unei persoane (prin forţă la contact sexual, fără consimţământul acesteia. Datorită faptului că acea persoană nu doreşte contactul, organismul şi organele sexuale nu sunt pregătite şi suferă traume fizice şi psihice importante, uneori cu urmări devastatoare de-a lungul întregii vieţi.
1.4 DRAGOSTE, ATRACŢIE SEXUALĂ ŞI CONTACT SEXUAL
Mulţi oameni, tineri sau vârstnici deosebesc cu dificultate sentimentele de dragoste, atracţie sexuală şi dorinţă sexuală. Unii le confundă între ele. Unii cred că dacă simţi şi trăieşti unul dintre ele trebuie să le trăieşti şi pe celelalte. Alţii spun că dacă nu iubeşti nu ar trebui să faci dragoste. Alţii spun că ar trebui să ai contact sexual pentru a descoperi ce simt unul pentru celălalt. Părerile sunt deci foarte împărţite.
Dragostea este un sentiment complicat, greu de definit, cu o mulţime de variante. Dragostea copilului este altfel decât cea a adultului, dragostea tatălui este diferită de a bunicilor, dragostea pentru un animal de companie este diferită faţă de cea pentru jucării, după cum se observă este un sentiment cu multe feţe.
Dragostea mamei pentru copilul ei este necondiţionată, pe când cea dintre doi adulţi sau adolescenţi este condiţionată, se bazează pe simpatii reciproce, similitudini de preocupări, pe dorinţa de a se face plăcuţi celuilalt. ÃŽn momentul în care priorităţile şi evoluţia partenerilor sunt diferite, nu mai apreciază aceleaşi lucruri, scara lor de valori etalează diferenţe mari se ajunge la despărţire chiar şi în cazul cuplurilor căsătorite de mulţi ani. Oamenii spun că simt şi ştiu într-un mod romantic atunci când iubesc: sunt fericiţi cînd sunt împreună, se bucură de fiecare moment în care se pot vedea, contactul sexual poate să lipsească timp îndelungat fără a afecta sentimentele de iubire.
Atracţia fizică este o condiţie de care se ţine seama, deoarece oamenii nu se îndrăgostesc de persoane care le displac profund, sau care le trezesc dezgustul. Şi aici varietatea tipologiei umane îşi spune cuvântul : unii preferă persoanele cu fizic robust, alţii pe cele delicate, unii referă persoanele blonde, alţii brunete sau roşcate.
Cert este că atracţia fizică poate exista fără a se transforma în dragoste. Tot aşa contactul sexual poate fi întreţinut de două persoane care sunt atrase fizic una de cealaltă fără a fi însă îndrăgostite, sau a se iubi una pe cealaltă. Este o hotărâre care le aparţine şi îi priveşte personal. Fiecare persoană , femeie sau bărbat este răspunzătoare de faptele sale inclusiv în privinţa sexului şi trebuie să se manifeste în consecinţă. Părerea unanim recunoscută însă este aceea că un contact sexual între persoane care se iubesc una pe cealaltă nu poate fi egalat din punctul de vedere al trăirilor sufleteşti, de contactul între persoane care doar se plac şi simt atracţia sexuală fără a fi îndrăgostite .
Uneori, la vârsta adolescenţei , emoţia de îndrăgostire poate genera o stare de excitabilitate crescută, ca o veritabilă transă. Ambii parteneri (sau doar unul dintre ei) trăiesc parcă într-o altă lume, zile, săptămâni, uneori chiar luni întregi manifestând o deosebită sensibilitate şi acuitate a simţurilor. Lumea li se pare deosebit de pitorească, bogată în sunete şi arome excitante. Vraja nu le permite să gândească raţional. Se întâmplă ca întreruperea bruscă a acestei transe sexuale să îi conducă la gânduri sinucigaşe şi să fie resimţită ca apetitul fizic la un narcoman. Este binecunoscută povestea celor doi tineri din Verona, Romeo şi Julieta, strălucit redată de William Schakespeare. Asemenea „boală de iubire” atinge o evoluţie gravă îndeosebi la abstinenţi (persoane care nu au contact sexual) după o perioadă îndelungată şi la oamenii care erau consideraţi până atunci mai puţin excitabili din punct de vedere sexual şi au nimerit deodată peste partenerul ideal.
1.5 CONTRACEPŢIA
Dacă omenirea n-ar fi învăţat să controleze într-un fel sau altul numărul naşterilor, fiecare familie ar fi trebuit să aibă peste 10 copii. Azi contracepţia a devenit un lucru absolut indispensabil atât pentru tinerii care întreţin relaţii sexuale înainte de căsătorie, cât şi pentru cei căsătoriţi.
ÃŽncă din cele mai vechi timpuri şi în toate culturile lumii s-a încercat practicarea contactului sexual fără concepţie . Femeile Egiptului Antic îşi puneau în vagin în scop contraceptiv, bucăţi de burete îmbibat puternic cu cocă sărată de orez. ÃŽn Grecia şi Roma antică se folosea de asemenea buretele umezit cu soluţie de oţet sau suc de lămâie. Triburile africane şi tibetane nomade folosesc şi astăzi infuziile cu plante pentru a determina periodic sterilitatea la bărbaţi şi la femei, infuzii a căror compoziţie este păstrată în secret şi în zilele noastre. Actul întrerupt este de asemenea cunoscut încă din antichitate, iar întreruperea de sarcină prin cele mai variate procedee s-a practicat aproape de la începutul lumii.
Vorbind despre perioada dragostei adolescentine, apariţia sarcinii în situaţia când planurile de viaţă ale celor doi oameni nu sunt clar conturate, devine o catastrofă. Copilul pentru tânăra fată crează imense complicaţii, iar pe tânăr îl sperie, făcându-l să fugă de responsabilitate, fără a-l mai frământa problema paternităţii. Cei căsătoriţi au nevoie de ceva mai mult timp pentru a se cunoaşte reciproc, a se potrivi fizic, a elimina deosebirile caracterologice şi de mediu, dar şi pentru a se bucura de viaţa în doi, înainte de a-şi asuma obligaţiile legate de creşterea copilului.
Cel mai prielnic moment al apariţiei copilului este acela când soţii s-au înfruptat suficient de la izvoarele iubirii în doi, când legătura sufletească şi fizică este puternică între ei şi dispun de condiţii materiale şi de locuit. Copilul aduce cu sine numeroase probleme noi şi de aceea naşterea lui trebuie să fie determinată de voinţa părinţilor, pentru ca el să apară pe lume în condiţii optime atât pentru el, cât şi pentru familie.
Să vedem acum care sunt cele mai folosite metode de contracepţie, cu avantajele şi dezavantajele lor.
Abstinenţa – decizia de a nu avea contact sexual este singura metodă cu eficienţă 100% în prevenirea sarcinii.
Actul întrerupt ( coitus interruptus) este unul din procedeele de prevenire a sarcinii cunoscut şi practicat de mii de ani. Tehnica anticoncepţională a actului întrerupt constă în faptul că bărbatul nu permite ca sperma să ajungă în vagin, retrăgându-se promt înainte de a ejacula. Dezavantaje : 1. Nu toată doza de spermă este eliminată în timpul ejaculării. Există un procent de bărbaţi la care câteva picături de spermă se scurg din veziculele seminale chiar în timpul actului, amestecându-se cu secreţia emanată din uretră. 2. Folosirea acestei metode necesită o anumită experienţă, fiind greu de aplicat în cazul bărbaţilor foarte excitabili şi nervoşi, întrucât cere o stăpânire de sine ceva mai fermă şi sesizarea lucidă a momentului de vârf .
Metoda calendarului – este o metodă foarte răspândită, bazată pe calculul perioadelor fertile şi nefertile în ciclul menstrual al femeii. Se preconizează că în majoritatea cazurilor ovulaţia se produce la jumătatea ciclului. Luînd în considerare vitalitatea ovulului (4-5 zile) şi a spermatozoizilor (tot câteva zile), se stabileşte ca perioadă nefertilă primele zile după menstruaţie, aproximativ până în a opta zi, calculând din prima zi de menstruaţie. Intervalul de opt zile care urmează (până în a şaisprezecea zi), femeia se află în perioada fertilă, deci raportul sexual poate duce la concepţie. Perioada următoare, până la următoarea menstră este din nou perioadă nefertilă. Schematic acest calendar ar arăta aşa :
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
PERIOADA NEFERTILĂ
PERIOADA FERTILĂ
PERIOADA NEFERTILĂ
X
X
X
X
X
NOTĂ : „x” reprezintă perioda de menstruaţie.
Dezavantaje : toate femeile au uneori dereglări ale ciclului care induc întârzieri sau devansări ale ovulaţiei, în aceste cazuri instalându-se sarcina chiar într-o perioadă considerată nefertilă.
Pilulele contraceptive – sunt tablete orale conţinând hormoni sintetici cu acţiune asupra întregului sistem glandular endocrin. Ele sunt în număr de 21, trebuie luate din a cincea zi a ciclului (numărând din prima zi a menstrei), funcţia lor fiind aceea de a bloca secreţia estrogenilor către ovare şi de a face imposibilă creşterea veziculei ovulare. Nemaiproducându-se ovulaţia, sarcina nu poate interveni acolo unde nu există ovul. Dezavantaje : 1) dacă se uită administrarea pastilei o zi, doza hormonală se modifică şi este posibilă apariţia ovulaţiei, deci şi a sarcinii; 2) pilulele trebuie prescrise de medic, singurul în măsură să stabilească ce contraceptive sunt potrivite pentru fiecare femeie în parte.
Dispozitivul intrauterin (steriletul) – este cunoscut de câteva decenii sub forma unei spirale din aur, argint sau, în prezent, din mase plastice, fiind larg întrebuinţate deoarece asupra lor nu acţionează secreţia mucoasei uterine. Steriletul este fixat în uter în timpul menstruaţiei, când colul este mai puţin rigid, de către medicul ginecolog, pentru o perioadă de câţiva ani. Are ataşat un fir subţire de nylon, care iese prin colul uterin în vagin, fir care trebuie controlat periodic de către femeie, pentru a se asigura că dispozitivul este la locul lui. Acest dispozitiv nu permite implantarea oului în pereţii uterului, astfel sarcina neputând să evolueze. Dezavantaje : 1) nu se recomandă femeilor care nu au copii, deoarece poate induce sterilitatea; 2) poate provoca prelungirea şi abundenţa menstrelor.
Buretele contraceptiv – fabricat dintr-un material buretos neted, cu un diametru de 5 cm, conţine o substanţă spermicidă (care omoară sau paralizează spermatozoizii). Trebuie introdus în vagin înaintea contactului sexual, după ce a fost mai întâi umezit cu apă pentru activarea spermicidului. Poate fi purtat până la 24 de ore. Poate fi uşor extras din vagin cu ajutorul ansei de nylon care îi este ataşată. Folosirea lui nu produce dureri sau alte inconveniente. Dezavantaje : nu este sigur în proporţie de 100%, ci de aprox. 80% .
Prezervativul – confecţionat din cauciuc sau latex şi destinat bărbaţilor, reprezintă cel mai simplu şi ieftin mijloc de contracepţie şi prevenire a bolilor cu transmitere sexuală. Multe dintre ele sunt fabricate având în vârf un rezervor care permite existenţa unui spaţiu între penis şi prezervativ, care să facă mai puţin probabilă ruperea în timpul ejaculării. Prezervativul trebuie plasat pe un penis în erecţie, înainte de a exista contactul sexual şi se păstrează în timpul contactului, urmând a se înlătura după retragerea penisului din vagin. Există mai multe mărimi de prezervative.Fiecare bărbat trebuie să aleagă mărimea care i se potriveşte, astfel încât prezervativul să rămână pe penis în tot timpul actului sexual.
Unii bărbaţi susţin că folosirea prezervativului le micşorează plăcerea. Acest lucru poate fi adevărat în unele cazuri, dar femeia trebuie să ştie să impună folosirea lui nu numai ca şi contraceptiv, dar şi ca mijloc de protecţie împotriva bolilor cu transmitere sexuală. Utilizarea prezervativului reprezintă o dovadă de educaţie şi de respect reciproc al partenerilor.
Diafragma – este un dispozitiv anticoncepţional cofecţionat din cauciuc şi destinat femeilor. Femeia lubrefiază cu un gel special diafragma, apoi o aplică asemenea unui tampon vaginal, cu până la şase ore înaintea contactului sexual. Poate fi păstrată până la 24 de ore, dar cel puţin 8 ore după contact. Gelul folosit este un spermicid care paralizează spermatozoizii. La repetarea contactului trebuie aplicată din nou cremă în vagin. Diafragmele trebuie să se potrivească fiecărei femei, deoarece există mărimi diferite. Ele sunt eficiente în proporţie de 80-97 % .
Spermicidele – sunt creme, spume sau geluri ce conţin substanţe chimice cu eficacitate de 80-90% în paralizarea spermatozoizilor, oprind pătrunderea lor în uter. De obicei ele sunt introduse în vagin cu un aplicator, care este apoi îndepărtat. Necesită un interval de 10 minute între aplicare şi contactul sexual şi îşi pierd eficienţa la o oră după aplicare.
Implante contraceptive – constau în implantarea sub pielea braţului femeii a 5-6 capsule de cauciuc siliconat. Metoda funcţionează la fel ca şi pilula, eliberând gradat, în timp, hormoni progestogeni. Capsulele nu se simt sub piele. Ele pot fi îndepărtate oricând şi pot fi eficiente până la cinci ani. Această metodă are o eficienţă de aproape 100%.
Metode chirurgicale de contracepţie :
Sterilizarea – este folosită mai ales de persoanele care au deja copii şi nu mai doresc alţii. Metoda chirurgicală de sterilizare feminină se numeşte „ligatura trompelor” şi constă în obturarea trompelor uterine astfel încât ovulul să nu mai poată trece dinspre ovar. Metoda chirurgicală masculină se numeşte „vasectomie” şi constă în secţionarea şi astuparea vaselor deferente astfel încât spermatozoizii să nu poată migra din testicule pentru a deveni parte a spermei.
ÃŽntreruperea sarcinii ( chiuretajul) – este considerată cea mai periculoasă şi nocivă dintre toate metodele de contracepţie , putând duce la infecţii periculoase (chiar dacă este efectuat de medici specialişti), care pot cauza ulterior sterilitatea definitivă a femeii. Consecinţele negative ale întreruperii de sarcină sunt de ordin fizic şi psihic, iar complicaţiile pot interveni chiar şi peste mulţi ani. Nu în ultimul rând, nu trebuie uitat faptul că acestă metodă chirurgicală întrerupe de fapt viaţa unui copil, care încetează a mai exista din cauză că mama a decis acest lucru.
Contracepţia este deci o problemă de responsabilitate care îi priveşte pe oameni, femei şi bărbaţi, deopotrivă. Este greşită părerea că primul contact sexual nu se poate solda cu o sarcină . Dacă există un ovul şi contactul sexual a adus în vagin spermatozoizi, aceştia îşi vor lua rolul în serios, vor fecunda ovulul şi rezultatul va fi sarcina ! Este deci necesar ca metodele de contracepţie să fie cunoscute şi aplicate, ţinând cont de multitudinea de metode cunoscute, din care fiecare persoană poate alege ceea ce convine cel mai bine posibilităţilor materiale şi stării de sănătate. ÃŽn cadrul policlinicilor există cabinete de „Planificare familială”, cu medici specialişti, unde se pot primi informaţii şi reţete de pilule contraceptive, şi unde se pot efectua consultaţii la cerere.
2. BOLILE CU TRANSMITERE SEXUALĂ (B.T.S.)
ÃŽn majoritatea ţărilor dezvoltate predarea educaţiei sexuale în şcoli este obligatorie, în unele cazuri chiar din clasa întâi, fiind o componentă a programei de igienă. Tendinţa din ultimii este ca tinerii să-şi întemeieze o familie la o vârstă ceva mai mare, iar distanţa dintre vârsta primului contact sexual şi cea a primei căsătorii s-a prelungit, riscurile apariţiei unui copil nedorit, ale unui avort sau ale contactării unei boli cu transmitere sexuală au sporit de asemenea. Astfel tinerii (şi mai ales fetele) pot să-şi pericliteze sănătatea, să abandoneze şcoala, ceea ce le limitează şansele de realizare profesională, condamnându-i la sărăcie cronică.
Cea mai sănătoasă ar fi abstinenţa, oricât de învechit sună. Dacă însă există hotărârea de a începe viaţa sexuală, trebuie ca persoana respectivă (femeie sau bărbat) să ştie la ce riscuri se expune. ÃŽn afara sarcinii nedorite există mai multe boli cu transmitere sexuală, pe care le poate contracta dacă nu se protejază corespunzător : folosirea prezervativului (pentru bărbaţi) sau a diafragmei (pentru femei) . Dacă o persoană a început viaţa sexuală şi nu se protejază, dacă îşi imaginează că asta li se poate întâmpla numai altora, atunci este un adevărat pericol pentru ea şi posibilii ei parteneri , dar şi pentru copilul pe care dorindu-l neştiind că este infectată, l-ar putea avea .
Cea mai afectată grupă de vârstă o constituie adolescenţii activi din punct de vedere sexual, 25% dintre ei contractând o boală cu transmitere sexuală înainte de a termina liceul. Nu întotdeauna o persoană bolnavă îşi protejază partenerii şi, de altfel, nu întotdeauna îşi dă seama că este bolnavă. La bărbaţi, simptomele sunt, de obicei, mai pregnante, însă de regulă, la femei simptomele sunt atât de discrete încât ea poate să fie bolnavă fără să ştie. Adăpostite în interiorul organismului feminin, bacteriile sau virusurile se răspândesc către uter, trompe, uretră, provocând afecţiuni greu de tratat.
Sifilisul ( luesul) – este cauzat de o bacterie numită Treponema pallidum. Din punct de vedere clinic infecţia evoluează în trei stadii :
ÃŽn primul stadiu, la locul inoculării, după o perioadă de aproximativ 21 zile de la contactul sexual infectant, apare o leziune ulcerativă, protuberantă, nedureroasă, numită „şancru de inoculare”, însoţită de inflamarea ganglionilor din zona inghinală.
ÃŽn al doilea stadiu , după 1-2 luni de la apariţia şancrului, se ivesc pete roşii (leziuni maculo-papuloase), localizate pe piele sau pe mucoase, numite sifilide. Erupţia se însoţeşte de inflamarea ganglionilor (adenopatie), uneori febră, dureri de cap, ale articulaţiilor, lipsa poftei de mâncare. Netratat, sifilisul secundar poate evolua asimptomatic, în această fază singura manifestare a infecţiei fiind testele serologice pozitive (reacţia Wasserman) . Starea de latenţă poate dura întreaga viaţă, poate fi întreruptă de recidive sau de trecerea în stadiul al treilea al bolii – sifilisul terţiar – în care apar manifestări grave, legate de afectarea sistemului nervos.
Sifilisul congenital – este consecinţa transmiterii bolii de la mamă la făt. Aproape toţi copiii născuţi din mame cu sifilis secundar netratat sunt infectaţi, dar la mai puţin de 50% din ei sunt prezente manifestări clinice : naştere prematură sau cu greutate mică, adenopatie, leziuni ale pielii şi mucoaselor, malformaţii osoase, ale articulaţiilor, ale dinţilor, surditate (atunci când manifestările sifilisului congenital au apărut după vârsta de doi ani).
Pentru toate formele de sifilis şi în toate fazele de evoluţie (inclusiv la nou-născut), tratamentul cel mai eficient rămâne Penicilina, administrată injectabil după diferite scheme de tratament.
Gonoreea (blenoragia) – e provocată de o bacterie – Neisseria gonorrhoeae. Este una din cele mai frecvente B.T.S., incidenţa sa fiind de 3 ori mai mare la bărbaţi decât la femei. (ÃŽn România, gonoreea şi sifilisul sunt cele mai răspândite boli.) Calea de contaminare este contactul sexual neprotejat, pentru adulţi, şi contactul nou-născutului cu secreţiile vaginale infectate ale mamei, la naştere. Perioada de incubaţie a bolii este de 2-5 zile. Din punct de vedere clinic, boala se manifestă în principal prin apariţia unei secreţii vaginale abundente, de culoare albă, neplăcut mirositoare (leucoree) . Nou-născutul dintr-o gravidă bolnavă de gonoree se poate naşte prematur, poate avea la naştere conjuctivită purulentă, artrită (afectarea articulaţiilor), meningită sau chiar septicemie. Pentru tratament există mai multe tipuri de antibiotice, cele mai eficiente fiind cele din generaţia a treia.
Tricomoniaza – este o infecţie dată de un parazit- Trichomonas vaginalis - care provoacă la femeie inflamarea vulvei şi a vaginului (vulvovaginită, asociată cu o secreţie vaginală spumoasă, galben-verzuie, şi dureri la contactul sexual (dispareunie). Infecţia coexistă frecvent cu gonoreea. Tratamentul se face cu Metronidazol, administrat oral şi intravaginal. ÃŽn cazul gravidelor, metronidazolul este contraindicat pe tot parcursul sarcinii, dar mai ales în primul trimestru, fiind înlocuit cu Clotrimazol, administrat numai intravaginal.
Vulvovaginita candidozică – este frecventă în sarcină şi în perioadele premenstruale. Se caracterizează prin prezenţa unei secreţii albicioase, cremoase, sensibilitate şi prurit vulvar (mâncărime). Copiii născuţi din gravide cu candidoză vaginală pot avea dermatite şi afecţiuni ale mucoasei bucale (stomatite micotice). Tratamentul se adresează direct cauzei, constând în antifungice administrate oral sau vaginal. Pentru o mai bună eficienţă a tratamentului local, este indicat ca acesta să fie precedat de spălături vaginale cu o soluţie de apă bicarbonată.
Chlamidia – este o categorie aparte de infecţii transmisibile pe cale sexuală provocată de Clamidia trachomatis . Majoritatea infecţiilor sunt asimptomatice, de aceea boala e dificil de diagnosticat, în schimb având avantajul de a fi relativ uşor de tratat. ÃŽn S.U.A. se apreciază că inflamaţiileacute pelviene cu Clamidia trachomatis numără aproape un milion de cazuri pe an. Implicaţiile pentru femeie sunt considerabile, întrucât infecţia cronică duce la sterilitate, favorizează sarcina extrauterină şi complicaţiile după naştere sau avort. Cel mai eficient tratament este cel cu tetraciclină.
Herpesul – infecţia cu virusul Herpes simplex (HSV) este, după gonoree, cea mai frecvenată BTS. La femei infecţia se localizează în majorit
_______________________________________
) AM THE GOD OF THE Worlds and ) ruel the Kingdoms
I kill because I love it
King Kills
And so does Mr. President
|
|
