Filehost.ro - gazduire fisiere
Strong Anime Ofire
www.love-anime.myforum.ro noul site ne vedem pe el Zbye!!!
Nou pe simpatie:
Anne98 din Buzau
Femeie
25 ani
Buzau
cauta Barbat
27 - 52 ani
Strong Anime OfireInregistrareLoginPozeNu sunteti logat. Lista Forumurilor Pe Tematici
Strong Anime Ofire / Fan Fiction /

Povestea viteazului cavaler Tiberiu şi a frumoasei prinţese Elena

Pagini: 1 Moderat de Darkness, ana_kurama, kaleidostarfan
#1
Anime King
Hell Angeled Boy
Din: All The Worlds
Postari: 73716
A fost odată ca niciodată, într-o ţară foarte îndepărtată, peste nouă ţări şi nouă mări, o împărăţie numită Aretia, condusă de un împărat sever dar drept, pe nume Aretius.

                        Nimic nu umbrea tihna primitoarei împărăţii: domnia lui Aretius nu era împovărătoare pentru supuşi, şi toată lumea îl iubea pentru că stîrpise hoţia şi adusese bunăstarea poporului său.

                        Aretius avea o fiică de o frumuseţe răpitoare pe nume Elena, care era înzestrată cu numeroase calităţi, iar poporul o iubea şi pe ea, căci era inimoasăe, bună şi inteligentă.

                        ÃŽntr-o zi, nori negrii s-au strîns asupra împărăţiei acoperind soarele pe care toţi se obişnuiseră să-l vadă zi de zi, pe cerul fără nici o urmă de nor. Un vînt puternic începu să bată, iar frigul năprasnic intră deodată în toate casele  aretienilor. Trebuie să ştiţi că aretienii nu şi-au pus niciodată problema să construiască case foarte solide care să îi protejeze de vicisitudinile vremii, căci din moşi strămoşi, nimeni nu îşi mai aducea aminte de vreme ca fiind altfel decît foarte frumoasă.

                      ÃŽngrijorat, împăratul Aretius a convocat Consiliul Coroanei. Cînd toţi înţelepţii s-au adunat în sala mare a palatului, împăratul a grăit astfel:

-                                              Aţi observat desigur că brusc, asupra ţării noastre s-a abătut furtuna. Poporul nostru nu este pregătit pentru aşa ceva, căci ţara noastră a fost hărăzită să aibe o climă blîndă. Nu ştim din ce cauză s-a întîmplat ceea ce s-a întîmplat, de aceea v-am adus pe toţi aici. Are cumva cineva vreo explicaţie pentru această furtună iscată din senin?

ÃŽn sală se lăsă tăcerea. Toţi înţelepţii se gîndeau, dar nimeni nu avea nici o idee. ÃŽntr-un final, Dincius, cel mai bătrîn sfetnic grăi:

-                                            Măria ta, nu ştim ce poate fi. Dar cunosc pe cineva care ne poate lămuri. Este vorba de bătrîna vrăjitoare Ursula, ce trăieşte singură în inima munţilor şi a reuşit să desluşească toate tainele naturii.

Imediat, Aretius puse să-i fie adusă vrăjitoarea. ÃŽntre timp, poporul din Aretia suferea cumplit de frig. Din ordinul împăratului, armata începu să taie copaci din păduri şi să le aducă în oraşe. Meşteşugari iscusiţi mergeau din casă în casă să construiască sobe pentru toată lumea. Oamenii nu mai văzuseră sobe, căci din cauza vremii frumoase  nimeni nu folosea aşa ceva.

Cînd bătrîna cocîrjată intră pe uşă, toţi curtenii se ridicară în picioare, în semn de respect.

-                                   Ştii cumva care sunt cauzele nenorocirii care s-a abătut asupra noastră ? întrebă Aretius.

-                                   Da, împărate, zise vrăjitoarea Ursula. Un balaur fioros s-a aciuit în împărăţia dumitale. A venit de peste mări şi s-a stabilit în craterul vulcanului Ko. El atrage astfel norii, ploaia, furtuna iar împărăţia dumitale va scăpa de această nenorocire doar dacă vei reuşi să izgoneşti această creatură.

-                                              Să pornească armata spre vulcanul Ko, să-l omoare pe acest balaur, porunci Aretius.

-                                              Stai, Măria Ta, nu te pripi, zise bătrîna. ÃŽntîi de toate, acest balaur nu poate fi omorît, iar dacă îţi vei trimite armata, va fi o mare vărsare de sînge. Nu prin forţă îl poţi învinge pe acest balaur, ci prin înţelepciune.

Atunci, împăratul s-a sfătuit cu bătrînii înţelepţi şi au hotărît să caute pe cineva care să izgonească balaurul din craterul vulcanului Ko. Astfel, împăratul Aretius a dat sfoară în ţară că cine va reuşi să izgonească balaurul va primi de soţie pe fiica sa şi o sumă mare de bani

ÃŽn acest timp, într-un mic orăşel, trăia un tînăr pe nume Tiberiu. El se pregătea să devină cavaler şi îşi dedica tot timpul orelor de călărie, scrimă, lupte şi cultură generală. Dar de cînd a izbucnit furtuna el dădea o mînă de ajutor bătrînilor din oraşul său, aducîndu-le lemne, apă sau alimente, ajutîndu-i să-şi izoleze casele sau construind sobe.

Cînd a ajuns şi la urechile lui propunerea împăratului, el s-a hotărît să se prezinte la curtea împăratului Aretius

A doua zi dimineaţa, Tiberiu a ajuns în faţa împăratului. Acesta era deja plictisit de toţi vitejii care se oferiseră să scape ţara de balaur dar care, cînd ajungeau la sălaşul balaurului, fugeau înapoi mîncînd pămîntul. Tiberiu îi spuse împăratului:

-                                              Măria ta, aş vrea să încerc să izgonesc balaurul de pe împărăţia ta.

-                                              Bine, tinere, dacă aşa vrei tu. Dar să ştii că mulţi viteji mi-au spus acelaşi lucru, dar toţi s-au întors îngroziţi. Ba chiar unii nici nu s-au mai întors. Dar, cine ştie, poate tu vei reuşi, iar dacă îl vei izgoni îţi voi da de soţie pe fiica mea Elena.

Măria Ta, zise Tiberiu, eu vreau să izgonesc balaurul doar pentru ca poporul meu să trăiască din nou în tihnă, nu pentru averea pe care o promiţi. şi nici pentru a mă căsători cu fiica Măriei Tale. Eu cred că dragoste cu de-a sila nu se poate. Eu nu o cunosc pe fiica Măriei Tale, am auzit despre ea că este o fiinţe desăvîrşite, dar nu mă simt atras de o astfel de căsătorie.

Cum doreşti, eu nu te voi obliga să te căsătoreşti dacă nu vrei. Dar pînă una alta, slugile mele te vor conduce în camera ta, unde te vei odihni, pentru ca mîine în zori să porneşti spre vulcanul Ko.

O slugă l-a condus  pe vitezul cavaler într-o cameră din castel. După ce şi-a aranjat lucrurile prin cameră, Tiberiu s-a hotărît să se plimbe puţin prin cetate.

            Tiberiu venea dintr-un mic orăşel fortificat şi nu văzuse niciodată o cetate mai mare. Iar acum se afla chiar în capitala Aretiei, şi poate că aceasta era ultima lui seară.

            Plimbîndu-se prin bazarul luminat ca ziua, la un moment dat a auzit o gălăgie mare şi a văzut o mulţime de oameni îngrămădită într-ul colţ al bazarului. S-a apropiat şi el, curios să vadă ce s-a întîmplat. Şi a văzut un tînăr înghesuit la un zid de o matahală imensă şi lovit gospodăreşte de alţi doi haidamaci. Lumea rîdea şi îi încuraja pe nemiloşii bătăuşi.

            -             Ce se întîmplă aici? a întrebat Tiberiu pe cineva din mulţime.

            -             Băieţii au prins un hoţ şi acum se distrează puţin, i-a răspuns un bătrînel din mulţime.

            Lui Tiberiu nu i se părea că băiatul arăta a hoţ, iar pe de altă parte, cei trei bătăuşi nu inspirau deloc încredere. Se vedea că erau beţi şi că le face mare plăcere să-l bată pe acel nenorocit de faţă cu toată acea mulţime.

            -             Opriţi-vă! Lăsaţi băiatul în pace, l-aţi bătut destul! strigă Tiberiu.

După ce murmurelele de protest din partea mulţimii s-au stins (lumea protesta că distracţia se termina), o linişte mormîntală s-a aşternut în piaţă. Toată lumea aştepta să vadă cum vor reacţiona fraţii Tark, unii din cei mai sîngeroşi golani din cetatea de scaun a Aretiei.

            -            Cine eşti tu, şi ce te bagi unde nu-ţi fierbe oala? a întrebat unul din fraţi.

            -            Sunt Tiberiu şi mi-e ruşine să văd că un tînăr este bătut atîta de sălbatic şi nimeni din acestă piaţă nu intervine. Ba mai mult, văd că vă distraţi! Unde vă este simţul civic?

            Lumea a început să murmure, înţelegînd în cele din urmă că privitul cum un tînăr este snopit în bătaie este o formă nedemnă de distracţie pentru un aretian.

            -           Nenorocitul a furat şi îşi merită pedeapsa! a strigat alt frate.

            -       Aşa este, hoţii trebuie snopiţi în bătaie! s-a auzit o voce din mulţime.

            -             Băiatul nu pare a fi hoţ, chiar aş fi curios să aflu ce a furat....

            -         A furat un măr de pe taraba unui moş, iar noi l-am văzut şi ne-am gîndit să-i aplicăm o corecţie, zise şi cel de-al treilea frate. Dar tu ce te bagi, vrei să te aranjăm şi pe tine?

            Imediat, fraţii Tark l-au înconjurat pe viteazul cavaler. Unul din ei a scos din cizmă un cuţit şi se pregătea să îl lovească, cînd se auzi un glas autoritar:

            -             Opriţi-vă! Străjeri, arestaţi-i pe cei trei pungaşi!

            ÃŽn piaţă intrase un alai împărătesc, iar prinţesa Elena fusese cea care ordonase străjerilor arestarea celor trei golani. Tiberiu se apropie de prinţesă şi îi mulţumi pentru că tocmai îl scăpase dintr-o încurcătură urîtă. Prinţesa îi spuse:

            -            Cine eşti dumneata, şi ce aveau derbedeii aceia cu tine?

            -            Mă numesc Tiberiu şi sunt la dispoziţia dumneavoastră (Tiberiu auzise şoaptele oamenilor din piaţă  şi ştia că se află în faţa prinţesei). Treceam prin piaţă şi i-am văzut pe cei trei netrebnici bătîndu-l cu cruzime pe acest tînăr. I-am întrebat ce au cu el, iar ei mi-au spus că l-au prins furînd şi au vrut să mă bată şi pe mine.

            ÃŽntre timp, tînărul bătut a fost adus, sprijinit de străjeri, pînă în faţa prinţesei. Arăta jalnic, faţa toată îi era învineţită, şi abia se mai ţinea pe picioare.

            -            Nu-i adevărat, prinţesă! Treceam prin această piaţă şi am văzut cum cei trei fraţi au început să fure mere de la taraba celui mai bătrîn vînzător din piaţă, profitînd că acesta este aproape orb. M-am apropiat şi le-am cerut să pună merele la loc, dar ei au început să strige că eu am furat merele, iar lumea i-a crezut şi nimeni n-a protestat cînd au început să mă bată. Noroc cu acest viteaz cavaler, care a avut îndrăzneala să-mi sară în apărare.

            Se vedea că tînărul spune adevărul, şi nu încăpea nici o îndoială că nu el era hoţul.

            -            ÃŽntr-adevăr, eşti un cavaler curajos! zise prinţesa cu admiraţie. Chipul ei diafan radia de prietenie. Eşti de aici din cetate?

            -            Nu, preabună prinţesă! zise Tiberiu. Sunt un biet cavaler din sudul împărăţiei şi am venit aici pentru a mă oferi să izgonesc balaurul care ne-a tulburat liniştea.

            -            A-ha, zise ironic prinţesa, te-a atras şi pe tine răsplata fabuloasă, ca pe ceilalţi cîteva zeci de cavaleri…..

            -            Nu, am venit cu  cugetul curat, doar pentru a izbăvi acest popor de balaurul acesta fioros. Nu mă interesează nici averea, nici… Aici prinţul tăcu. Voise să spună că nu îl interesau nici prinţesele, dar văzînd-o pe Elena cît era de frumoasă şi cu un astfel de caracter gingaş, şi-a dat brusc seama că prinţesa îi trezise ceva sentimente. Aşa că nu-şi mai continuă fraza.

            Iar prinţesa, văzîndu-l cît era de frumos şi de curajos, spuse:

            -            Ia aminte, mulţi cavaleri au încercat înaintea ta să-l biruiască pe temutul  balaur. Dar nimeni n-a reuşit pînă acum, iar unii dintre cavaleri nici nu s-au mai întors. Ar fi păcat de tine, căci văd că eşti inteligent, iar curajul nu-ţi lipseşte! Aşa că ai grijă de tine!

            Spunînd acestea, prinţesa plecă, în mijlocul alaiului ei.

            Tînărul bătut se apropie cu greu de Tiberiu şi îi spuse:

            -            Vreau să îţi mulţumesc pentru că m-ai salvat de nemernicii aceia. Dacă nu erai tu, cred că m-ar fi omorît, fără ca nimeni să nu intervină! Aş vrea să mă revanşez cumva faţă de tine şi vreau să te rog să mă iei cu tine.

            -            Bine, zise Tiberiu, dacă vrei, poţi veni cu mine. Drumul e mai uşor în doi, dar cu balaurul vreau să mă răfuiesc doar eu, căci nu vreau să te pun în pericol şi pe tine.

            -            Cum doreşti tu, dar să ştii că şi eu am destul curaj! zise tînărul.

Tiberiu îl luă cu el pe tînărul Iulius, cum aflase că se numeşte, şi plecară să se odihnească, pentru că a doua zi îi aştepta un drum lung.

ÃŽn zori, doi slujitori aduseră  doi cai, arme şi ceva de-ale gurii. ÃŽn timp ce tinerii se pregăteau de plecare, a apărut deodată prinţesa Elena. Apropiindu-se de Tiberius, prinţesa îi spuse:

- Am venit să îmi iau rămas bun şi să îţi urez să te întorci cu bine. Am un presentiment că tu eşti cel ales să izgonească balaurul.

- Cu bine, prinţesă, şi îţi mulţumesc că ai venit! Nădăjduiesc sa mă întorc teafăr de la întîlnirea cu balaurul.

Spunînd acestea, Tiberiu încălecă şi, urmat de Iulius părăsiră cetatea.

Pînă la craterul Ko aveau de mers o jumătate de zi. Drumul era foarte frumos, iar Tiberiu nu mai văzuse niciodată aşa ceva. Singura problemă era că, pe măsură ce se apropiau de locul unde sălăşluia balaurul, vremea era tot mai urîtă: cerul era acoperit de nori, ploua ba în rafale, ba încet, lin, mocnit, ba chiar la un moment dat începuse să viscolească. Deşi nu mai văzuse gheaţă şi zăpadă  (căci în Aretia vremea fusese tot timpul frumoasă înainte de sosirea balaurului), Tiberiu nu s-a speriat, căci auzise deja de la oamenii din cetate că în apropierea vulcanului vremea este atîta de rece, încît apa care cade din cer îngheaţă. Iulius mergea şi el alături de Tiberiu fără să se plîngă.

ÃŽn apropierea vulcanului (care se zărea în depărtare), cei doi tineri au văzut pe marginea drumului o colibă dărăpănată. Cînd s-au apropiat mai mult, din colibă a ieşit un pitic cu o barbă mare, albă.

- Aţi venit şi voi să vă încercaţi norocul cu balaurul, zise piticul zîmbind ironic.

- Aşa este, am venit să salvăm împărăţia de acest balaur nenorocit, răspunse Tiberiu.

- Mulţi viteji au încercat asta înaintea voastră, dar nimeni n-a reuşit. Unii nu s-au mai întors de la crater. Aşa că aveţi grijă şi ţineţi cont de un sfat prietenesc: nu puteţi birui balaurul prin forţă, ci trebuie să vă folosiţi mintea.

            -            Mulţumim pentru sfat, spuseră cei doi tineri într-un glas. O să încercăm să îl gonim noi cumva, adăugă Tiberiu.

            Cei doi tineri plecară spre crater încrezători în puterea lor de a scăpa de balaur. Era din ce în ce mai cald cu toate că vîntul bătea în rafale iar ploaia îi biciuia nemilos pe vitejii cavaleri.

            Cînd au ajuns la buza craterului, cei doi au văzut în mijlocul craterului un balaur imens, cu cinci capete. Balaurul se uita la ei ameninţător, iar Tiberiu îi spuse tovarăşului său:

            -             Să lăsăm caii şi armele aici. Adu-ţi aminte că toţi ne ne-au spus că armele sunt complet neputincioase în lupta cu balaurul.

            Ezitînd, Iulius şi-a lăsat toate armele lîngă calul său şi s-a grăbit să-şi ajungă din urmă prietenul.

            Balaurul îi privea în continuare ameninţător, iar pe nări îi ieşeau aburi. Neînfricaţi, tinerii s-au apropiat pînă au ajuns chiar lîngă balaur. Atunci, deodată, dihania se ridică şi slobozi un răcnet îngrozitor. ÃŽnsă Tiberiu nu se sperie defel: în acele momente el se gîndea la frumuseţea şi puritatea prinţesei Elena iar gîndul acesta îi dădea un curaj nemaipomenit.

            Văzînd că cei doi oameni nu se sperie de el , balaurul mai răcni odată apoi deodată spuse:

            -             Aţi venit şi voi să mă ucideţi, presupun, spuse el pe un ton blînd şi resemnat.

            -            N-am venit să te ucid, ci să te gonesc din ţara mea. Venirea ta aici ne-a adus nouă, aretienilor, doar necazuri. Priveşte furtuna asta : acum aceasta este vremea în toată Aretia. ÃŽnainte de a veni tu în acest crater, în Aretia nu existau furtuni, iar soarele strălucea zi de zi. Tot poporul meu suferă din cauza ta!

            -            N-am ştiut că v-am stricat vremea în halul acesta. Adevărul este că am plecat din locul meu de baştină, de la depărtare de nouă mări şi nouă ţări, tocmai pentru că oamenii care trăiau acolo sufereau din cauza furtunilor pe care iată, prezenţa mea le aduce. Dar niciodată furtunile nu erau aşa de puternice: acolo ploua încontinuu, pămînturile se inundaseră, iar foametea făcea ravagii printre oameni. Aşa că regele însuşi m-a rugat să îmi găsesc un alt sălaş, iar eu am fugit cît mai departe de locul unde m-am născut. Ajuns aici, am găsit acest crater care mi se potrivea perfect ca adăpost. Cerul înnorat, vîntul şi ploaia nu m-au deranjat, căci ele mă însoţesc de cînd m-am născut. Ce m-a deranjat au fost cavalerii care au venit cu gîndul de a mă ucide, care m-au atacat fără milă. Pe unii dintre ei am fost nevoit să îi răpun, dar cei mai mulţi s-au lăsat păgubaşicînd şi-au dat seama că sunt invincibil în luptă. Nimeni n-a venit să vorbească cu mine, toţi mă atacau  cu suliţele şi cu săbiile imediat ce mă vedeau. De fapt, eu sunt un suflet paşnic, care nu doreşte decît puţină linişte.

            O lacrimă se prelinse din unul din ochii balaurului, iar Tiberiu simţi cum îl cuprinde mila faţă de acea dihanie uriaşă dar cu suflet bun.

            -            N-am venit cu gînduri războinice, am venit doar să îmi salvez poporul. Gîndeşte-te că poporul meu suferă, cum suferea şi poporul din ţara ta de origine.

            -             ÃƒÆ’Žmi dau seama, dar nu prea ştiu ce aş putea face. Acum sunt deja bătrîn, iar călătoria asta peste nouă ţări şi nouă mări mi-a stors toată vlaga din mine. Nu mai pot să iau calea pribegiei, sunt prea bătrîn…

            -            Trebuie să îţi spun şi eu cîteva vorbe, îi zise Iulius lui Tiberiu. Nu ţi-am spus prea multe despre mine, aşa că acum este momentul să afli cine sunt. Tatăl meu a fost marchizul de Darsala care a guvernat insula Darsala pînă acum un an, cînd a murit, după zeci de ani de domnie corectă peste supuşii săi. Cînd a murit, am fost cuprins de atîta jale, încît am plecat de pe insulă şi am venit în Aretia. Ca mine au făcut toţi locuitorii micuţei insule. Acum insula zace părăsită, şi este destul de departe de orice aşezare locuită ca să nu deranjeze pe nimeni dacă prietenul nostru mătăhălos se va muta acolo.

            -            ÃŽntr-adevăr, este o idee bună, zise Tiberiu. Iar drumul pînă acolo nu este chiar foarte lung. Ţi-ar conveni să te duci pe acea insulă, care să fie doar a ta?

            -            Aş fi foarte bucuros să plec într-un loc unde nu deranjez pe nimeni. Cred că astfel, toată lumea va fi mulţumită.

            -            Atunci, insula Darsala este a ta! strigă vesel Iulius.

            Şi astfel, fără a folosi armele, cei doi au reuşit să scape ţara de acea pacoste. Balaurul a plecat în zbor spre insula Darsala, nu înainte de a le mulţumi celor doi tineri. El i-a rugat să-i facă o vizită, căci mai mult ca sigur că se va plictisi singur pe insulă. După ce îşi luă zborul, după o jumătate de oră cerul se însenină, la fel ca în vremurile bune.

            Pe drumul de întoarcere, oamenii ieşeau pe uliţele satelor să-i aclame. Toată lumea era fericită, căci norii negrii de furtună se risipiseră.

            Astfel, Tiberiu şi Iulius au ajuns în capitala Aretiei ca nişte adevăraţi eroi. La intrarea în cetate erau aşteptaţi de întreaga suflare a oraşului, şi au fost duşi pe braţe pînă în faţa  împăratului care s-a bucurat tare că îi vede. Imediat, în sala tronului a apărut Elena, care s-a aruncat în braţele lui Tiberiu.

            -            Te-am aşteptat cu atîta nerăbdare, suspină ea. Am avut eu o presimţire că te vei întoarce biruitor.

            A urmat o nuntă mare, ca în poveşti. Elena şi Tiberiu au trăit mulţi ani fericiţi, iar cînd Aretius şi-a dat obştescul sfîrşit, Tiberiu i-a urmat pe tron.

            Tiberiu şi-a ţinut promisiunea şi, împreună cu Elena şi cu Iulius, devenit Mare Şambelan al Curţii ÃŽmpărăteşti, l-am vizitat de cîteva ori pe balaurul din insula Darsala, care era foarte bucuros de fiecare dată cînd îi vedea.   

- sfîrşit -  sami spuneti dak va plakut


_______________________________________
) AM THE  GOD OF THE Worlds and ) ruel the Kingdoms


     
I kill because I love it

     

King Kills
And so does Mr. President

 
   
Pagini: 1  
Mergi la